Sursa: Informatia Zilei Satu Mare | Data: 2023-07-31 | Pagina: 5 | Autor: Cornel I. | Suprafata: 124.27 cm2
Valoare media: 93 EUR | Audienta: N/A | Tiraj: N/A | Periodicitate: N/A
Pagina 5
Semnătura electronică, obligatorie în agricultură, la cei cu fonduri europene După cu a declarat recent, George Chiriță, directorul general al Agenției de Finanțare a Investițiilor Rurale - AFIR, citat de publicația Agroinfo, Agenția va utiliza exclusiv semnătura electronică în relația instituțională cu solicitanții și, ulterior, cu beneficiarii de fonduri europene acordate pentru agricultură și dezvoltare rurală.
Această decizie se va aplica tuturor comunicărilor oficiale pe parcursul derulării Planului Strategic pentru Politica Agricole Comună 2023 - 2027 (PS PAC 2027), care va demara în acest an.
Așa cum a subliniat directorul Chiriță, demersul vizează simplificarea fluxurilor de lucru din cadrul tuturor etapelor procedurale derulate prin intermediul sistemului informatic, pe întreaga durată de implementare a proiectului de investitie finantat prin PS PAC 2027.
AFIR a dezvoltat o serie de funcționalități care să permită folosirea semnăturii electronice, fără posibilitatea de semnare și încărcare a documentelor prin utilizarea semnăturii olografe.
Din punct de vedere legal, semnătura electronică calificată este echivalentă cu semnătura olografă.
Totodată, este mai sigură, mai rapidă, mai eficientă și aduce reduceri de costuri.
Astfel, prin utilizarea semnăturii electronice calificate se certifică identitatea semnatarului și nu mai este necesară deplasarea la sediul Agenției pentru depunerea cererii de finanțare, pentru semnarea contractului de finanțare sau, ulterior, pentru depunerea dosarului de plată.
Precizăm că pentru documentele și fluxurile de lucru aferente proiectelor contractate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, se acceptă și semnătură electronică și cea olografă.
Cornel I.