Sursa: Bursa | Data: 2021-01-13 | Pagina: 1 | Autor: A.I. | Suprafata: 18.22 cm2
Valoare media: 61 EUR | Audienta: 42000 | Tiraj: 9480 | Periodicitate: Cotidian
Pagina 1
Š Fondul Proprietatea a demarat cel de-al douăsprezecelea program de răscumpărare
Pagina 4
Fondul Proprietatea a demarat cel de-al douăsprezecelea program de răscumpărare 8,42 milioane de acțiuni tranzacționate la BVB, răscumpărate în prima săptămână a anului FRANKLIN TEMPLETON INVESTMENTS FCNDUL PROPRI ETATEA Fondul Proprietatea (FP) a demarat cel de-al doisprezecelea program de răscumpărare, prin care țintește achiziția, în scopul anulării pentru reducerea capitalului social, a cel mult 800 milioane de acțiuni FP tranzacționate la Bursa de Valori București (BVB) și/sau echivalentul în certificate de depozit ce au la bază acțiuni suport ale Fondului (GDR-uri), tranzacționate la bursa din Londra.
Practic, în prima săptămână din an, au fost răscumpărate 8,421 milioane de acțiuni de la BVB, la prețuri medii zilnice ponderate situate între 1,4357 lei/titlu și 1,503 lei/titlu, precum și 56.812 GDR-uri (reprezentând 2,84 milioane de acțiuni).
Programul se va derula pe tot parcursul acestui an, achizițiile urmând să se facă la prețuri situate între 0,2 lei/acțiune și 2 lei/acțiune, conform deciziillor acționarilor FP din data de 13 noiembrie a anului trecut. Swiss Capital intermediază răscumpărările de acțiuni FP de la Bursa de Valori București, în timp ce la Londra răscumpărările sunt efectuate prin Auerbach Grayson, conform celor comunicate de FP, la finele anului trecut. Fondul poate răscumpăra un volum zilnic de acțiuni de până la 25% din cantitatea medie zilnică de acțiuni FP (fie sub formă de acțiuni ordinare ale Fondului, fie GDR-uri) care sunt tranzacționate pe piața reglementată din care se efectuează achiziția.
Anul trecut, fondul a derulat cel de-al unsprezecelea program de răscumpărare, iar reducerea capitalului social prin anularea acțiunilor proprii achiziționate în cadrul acestuia va face obiectul aprobării acționarilor în cursul anului 2021.
Programele de răscumpărări realizate de Fondul Proprietatea au drept scop creșterea prețului acțiunii FP pentru reducerea discount-ului dintre cotație și Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) care la prețul de închidere al acțiunii FP de luni, de 1,5 lei, se situa la circa 7%, sub obiectivul de 15% avut de administratorul fondului de investiții.
Valoarea de piață a Fondului Proprietatea la Bursa de Valori București este de circa 10,81 miliarde de lei.
A.I.