Pagina 4
Caracal effect

Cristian PIRVULESCU Cazul Caracal a pus România în faþa unui examen de conºtiinþã. Cãci aici nu mai e vorba de corupþia politicã, de ineficienþa administrativã cronicã, de politizarea poliþiei, de demantelarea statului de drept, ci de o evoluþie societalã care a fãcut posibil acest deznodãmînt tragic. Dupã aceastã tragedie, ar fi necesar un examen lucid de conºtiinþã pentru a asuma vinile ce ne revin. Chiar dacã, prin absurd, sistemul disfuncþional ar fi eficientizat, asta nu le va mai putea fi de ajutor Luizei Melencu ºi Alexandrei Mãceºanu. Pentru ca aºa ceva sã nu se mai repete e nevoie de mai mult decît de o reparaþie legalã: e nevoie de o autenticã renaºtere moralã. Dacã violenþa în general, ºi violenþa îndreptatã împotriva femeilor în special, nu ar fi fost toleratã, dacã violul nu ar fi fost considerat 'consimþit din punct de vedere fiziologic' - cum explica, în aceeaºi zi în care Alexandra Mãceºanu a fost sechestratã, violatã ºi apoi ucisã, preotul Vasile Rãducã, profesor de eticã la Facultatea de Teologie a Universitãþii din Bucureºti -, poate nu s-ar fi ajuns aici. Dar, dacã apelurile telefonice la 112 ale Alexandrei Mãceºanu nu ar fi avut loc, am mai fi fost puºi în faþa propriei noastre neputinþe? Cum, cine, cînd se va face 'procesul' acestei adevãrate cãderi în infern pe care societatea româneascã a încercat-o în ultimele decenii? Aceasta sã fie înfãþiºarea lui Homo sovieticus în varianta sa româneascã? în Muºtele, piesã scrisã sub regimul Ocupaþiei în 1942, Jean-Paul Sartre îºi plaseazã acþiunea în comunitatea miticã a Argos-ului, cuprinsã de ciclice ºi aparent eterne remuºcãri pentru cã nu a ºtiut sau nu a vrut sã acþioneze. Aceastã torO OBSERVATOR CULTURAL — turã psihicã apãrea doar în timpul sãrbãtorii morþilor, atunci cînd 'muºtele' conºtiinþei invadau cetatea ºi îi chinuiau pe locuitori pentru trecutele lor greºeli. Ca ºi atunci, cînd, într-o Franþã ocupatã de naziºti, oamenii se refugiau în uitare ºi reamintiri rituale, ºi astãzi, aici, despre vinile noastre ne 'amintim' doar atunci cînd vreo tragedie ne 'dezleagã' conºtiinþa.
Dacã apelurile telefonice la 112 ale Alexandrei Mãceºanu nu ar fi avut loc, am mai fi fost puºi în faþa propriei noastre neputinþe? între timp, politicienii încearcã sã instrumentalizeze ºi aceastã tragedie. Cum sîntem în precampanie electoralã, ca de fiecare datã cînd se manifestã o puternicã emoþie publicã, populismul se dezlãnþuie. Tendinþelejde confiscare politicã a cazului Caracal au invadat mass-media. Fiind desemnatã, pînã la validarea de la Congresul extraordinar cel puþin, drept candidatã pentru preºedinþie a PSD, Viorica Dãncilã a venit cu ideea organizãrii unui referendum pentru înãsprirea pedepselor ºi castrarea chimicã a infractorilor sexuali.
Aceastã punere în scenã nu este însã decît un palid subterfugiu pentru a ocoli esenþialul: atacul împotriva statului de drept ºi a independenþei Justiþiei a distrus capacitatea sistemului judiciar ºi a afectat malign societatea.
Toleranþa faþã de infracþionalitate, dusã în numele libertãþii, a creat impresia impunitãþii. Iar ca prim-ministrã. Viorica Dãncilã este direct responsabilã de întreagã aceastã prãbuºire a instituþiilor Statului. Cãci fãrã stat de drept nu mai existã nici un stat, ci doar clanuri care îºi revendicã violent locul în sistemul de putere.
Deºi 'eliberatã' de tutela lui Liviu Dragnea, prim-ministra continuã vechea strategie de contraatac a predecesorului sãu la conducerea partidului, încercînd, de exemplu, sã mute rãspunderea pentru cazul de la Caracal pe Serviciul de Telecomunicaþii Speciale (STS) sau pe procurori, altfel spus, pe cei ce reprezentau în imaginarul pesedisto-drãgnist aºa-zisul 'stat paralel'. Dacã dupã încarcerarea lui Liviu Dragnea nu se mai vorbeºte oficial de 'statul paralel' - deºi conspiraþia serviciilor secrete, precum STS, a procurorilor, a organizaþiilor neguvernamentale, a oamenilor lui Soros rãmîneîn centrul mitologiei pesediste -, acþiunile merg în aceeaºi direcþie: asigurarea impunitãþii politicienilor ºi a clientelei lor prin destructurarea ultimelor rezistenþe ale statului de drept.
Cazul de la Caracal a dovedit cã modificarea legilor Justiþiei, începînd cu declararea neconstituþionalã de cãtre Curtea Constituþionalã, în 16 februarie 2016, a sintagmei 'ori de alte organe specializate ale statului' prevãzutã la articolul 142, aliniatul 1 din Codul de procedurã penalã, a bulversat un întreg sistem.
Relaþia dintre poliþie, parchete ºi Serviciul Român de Informaþii (SRI) a fost întreruptã ºi nu a putut fi suplinitã prin alte mijloace.
Aceasta a creat fisuri în funcþionarea sistemului de ordine publicã, care au fãcut posibile gravele erori de la Caracal.
Cei care, în numele unei interpretãri vicioase a prezumþiei de nevinovãþie, au planificat, susþinut ºi realizat demolarea sistematicã a statului de drept nu au fost doar protectori ai unui sistem corupt, ci complicii direcþi ai acestor crime. Iar cazul Caracal îi acuzã! O simplã modificare a sistemului de administrare a probelor a fost suficientã pentru a face posibilã distrugerea sistemului juridic. Cei care au generat aceastã evoluþie au prejudiciat lupta împotriva corupþiei - ceea ce, probabil, ºi urmãreau -, dar au sacrificat ºi combaterea eficientã a criminalitãþii. Era doar prima dintr-o serie de acþiuni concertate care au devastat statul de drept ºi au anulat de fado, independenþa Justiþiei.
Aceastã împrejurare a fost rodul unei alianþe transpartinice, doar aparent imposibile, între diferitele clanuri politice cu origine în vechiul FSN, care aveau tentacule - le au ºi acum pînã în Curtea Constituþionalã. Pentru a-ºi atinge scopul - protejarea politicienilor acuzaþi de corupþie - ºi în vederea timorãrii uriUi sistem care-ºi cîºtigase libertatea, a fost pus în funcþiune un mecanism de terorizare a procurorilor ºi judecãtorilor independenþi, iar prin contagiune, a tuturor celor ce asigurau ordinea publicã, creîndu-se deja celebra Secþie specialã de investigare a magistraþilor. Acestor circumstanþe li s-a adãugat deja cronica politizare a unor instituþii de ordine publicã - cu precãdere a Poliþiei, devenitã o anexã a potentaþilor locali ºi a clientelei acestora -, mai ales din cauza promovãrii în poziþii-cheie a fidelilor în detrimentul profesioniºtilor. Or, toate acestea sînt semnele clare ale unui sistem cangrenat de o corupþie endemicã.
însã crimele de la Caracal pun în discuþie o situaþie mult mai profundã: toleranþa faþã de violenþã a unei largi pãrþi a societãþii româneºti. Drama înfricoºãtoare a fetelor asasinate în mod bestial a fost un accident tragic sau ar fi putut fi evitatã? Cazul de la Caracal aratã cã, departe de a fi o problemã politico-juridicã sau administrativã, corupþia este o chestiune de viaþã. Ba, cum a dovedit-o cazul Caracal, o problemã de viaþã ºi de moarte!_ nr. 981 (722) 1-7 august 2019