Sursa: Ziarul Financiar | Data: 2021-04-01 | Pagina: 9 | Autor: Ramona Cornea | Suprafata: 224.12 cm2
Valoare media: 894 EUR | Audienta: 70000 | Tiraj: 2566 | Periodicitate: Cotidian
Pagina 9
Radu Pițurlea, Concelex: In semestrul al doilea din 2021, sectorul construcțiilor va fi din nou foarte dinamic 'Creșterea va veni din zona publică, zonă care vine ca un catalizator și pentru zona privată.' Ramona Cornea ACTIVITATEA din sectorul construcțiilor din România înregistrează o scădere în intensitate în primul semestru al anului 2021, însă va fi din nou dinamic începând cu semestrul al doilea al anului, cu o creștere care va veni din contractele din zona publică, crede Radu Pițurlea, vicepreședinte al companiei Concelex.
RADU PIȚURLEA, vicepreședinte al companiei Concelex: În 2020, am reușit să ne menținem poziția. A fost un an neprevăzut, un black swan, și am reușit să ne adaptăm și să ne menținem poziția. Sperăm să avem din nou o creștere în 2021. (...) 'în primul semestru din 2021, lucrurile au scăzut în intensitate, însă în semestrul al doilea vor ieși multe rezultate ale licitațiilor, iar procesul va fi din nou foarte dinamic în construcții. Este o încetinire pentru că nu s-au deblocat noile proiecte, nu au pornit, este normal având în vedere cum a fost anul trecut. începând din semestrul al doilea, dacă toate lucrurile sunt bune, cred că vom avea din nou o creștere mare în construcții. în principal, această creștere va veni din zona publică, zonă care vine ca un catalizator și pentru zona privată. Când zona publică începe să se miște, privații prind curaj și deblochează și ei proiectele', a declarat Radu Pițurlea în cadrul videoconferinței Top 1.000 cele mai mari companii din România. Pulsul economiei.
Concelex, un grup de construcții din București controlat de omul de afaceri Daniel Pițurlea, are contracte încheiate pentru perioada 2020-2024 în valoare de peste 295 de milioane de euro. Anul financiar al companiei este încă în exercițiu, dar Concelex a înregistrat o creștere a veniturilor cu 20% după primele nouă luni din 2020, comparativ cu aceeași perioadă din 2019, an în care cifra de afaceri a întregului grup s-a apropiat de 400 de milioane de lei.
'In 2020, am reușit să ne menținem poziția. A fost un an neprevăzut, un black swan, și am reușit să ne adaptăm și să ne menținem poziția. Sperăm să avem din nou o creștere în 2021. (...)' Mai multe detalii pe tfcorporate.ro